vineri, 25 aprilie 2014

Pentru tine, Doamne...


Ador oamenii care-și încep ziua cu o rugăciune!  
  Îi admir mult, pentru că, în pofida grijilor cotidiene, ei își fac timp pentru ca să se gîndească la Dumnezeu. Pur și simplu îi admir, deoarece ei știu să-i mulțumească Creatorului pentru tot ceea ce au la moment, și pentru tot ceea ce urmează să atingă. Acești oameni sînt simpli la aparență, însă au un suflet foarte mare! Sînt niște oameni cu valori și cu virtuți bine definite, care la exterior sînt modești, dar care, au un interior de invidiat.

  Nu știu, poate, nu e prea modest din partea mea, dar mă regăsesc și eu printre acești oameni, pentru că nu îmi concep ziua fără ca să-i mulțumesc lui Dumnezeu, pentru că, m-a trezit dimineață, mi-a vegheat somnul noaptea, și a fost alături de mine toată ziua. Nu încetez să mă gîndesc la El și la toate sacrificiile pe care le face pentru noi, oamenii, care deseori sîntem neputincioși și păcătuim foarte mult. Îl iubesc mult, deoarece de la El a izvorît viața! Îl admir, pentru că, deși oamenii păcătuiesc, El găsește forță și putere în sine, pentru a-i ierta. Mai mult, îi bucură zilnic cu realizări și momente fericite.
 
Îi iubesc împărăția sacră, în care se odihnesc acum buneii și multe rude de-ale mele, pentru că Ea vine ca o rază de speranță p/u cei care, din motive incerte, și-au pierdut rostul în viață.

Îl admir pentru toate cuvintele de învățătură, care-mi inundă sufletul ori de cite ori merg la Biserică, și pentru că ele mă fac să cîntăresc și mai bine tot ceea ce am făcut și tot ceea ce intenționez să fac...

Pur si simplu îl iubesc...și nu aș putea trăi fără El!


joi, 24 aprilie 2014

Visul unei nopți nedormite...

Noaptea-mi brăzda imaculatul suflet, cerea de la el ofrandă, aşa precum cer zeii de la muritori. Şi evident că, în scena acestui teatru nopţial, eu eram personajul muritor şi noaptea era zeul, zeiţa, ce-mi crompoţea ultima seminţă de viaţă-speranţa.Ori, ceea ce mi s-a întîmplat în nocturna lumină venea de sus, din înalturi,o energie, o rază grea şi rece, care, apoi luînd contur, părea a fi un tînăr ce mă detesta cu privirea de la distanţă. Cu cele două steluţe albastre scrutam prin odaie a deznădejde şi disperare. Mi se perindau scene lugubre care-mi povesteau că despărţirea ce mi-a devenit fatală este aproape.
După fereastră zorii îşi desfac aripile pentru a cînta mai bine preludiul dimineţii. Da! E începutul unei zile noi, dar ce păcat că lacrima din ziua trecută mi-a rămas încă pe obraz.
Lacrima care mi-a spălat trecutul a rămas în ochiul acesta tulbur pentru a răni şi prezentul.
A
Ştiam demult că în clipa cea mai fericită, poţi fi cel mai nefericit. În plină virtute, poţi fi cel mai slab, rege fiind, nu eşti decît cerşetor.
De ce? De ce moarte, dacă promiţi că vii nu te ţii de cuvînt? De ce dacă ai menirea să linişteşti şi să odihneşti un suflet zbuciumat, tu nu-ţi faci misiunea? Ori, acest repaos se plăteşte? Bine, şi ce vrei să-ţi dau, pentru a cîta oară, pentru o viaţă dincolo de viaţă? Să-ţi dăruiesc o despărţire cu cei ce mi-s dragi? Ţi-o dau, dar să ştii că mă doare, mă va costa scump această plecare. Şi nu e vina mea. Am fost, poate cea mai singură fiinţă din cîte pot exista.

Am fost...
      Şi iarăşi plîng 

     Şi lacrima-i amară
     Amar e revărsatul  cel de zi
     Eu te implor singurătate iarăşi
      
     
Mă blestemă,
dar nu mă părăsi. 



      Creație proprie